E atăt de cald, și praful se topește sub puterea păturii invizibile. Liniștea este estompată sacadat de scârțâitul leagănului, ah plăcerile neînțelese ale copilăriei i-au fost transmise și copilului ce râde silențios între bucățile de metal. Cu aerul de maturitate ce nu mă caracterizează, mă îndrept hotărâtă spre leagăn, să-i atenuez țipetele și să-l eliberez de inocența ce-l apasă. Copilul se intimidează și aleargă spre groapa de nisip, lăsând o profundă liniște și o pustietate absurda în jurul leagănului. Fără vreun motiv, nu renunț în a mai merge câțiva pași înspre acesta. De ani încânta generatiile, produce zâmbete candide în zilele însorite și înfruntă vântul și ploaia în celelalte. Rugina era vizibilă, dar odata apropiata de el m-a acaparat un aer sărat, ca cel marin.
Era cald, era liniște, era soare, era sare, era vară, era până și mare...
dar tu nu erai.
