Am visat un geam închis prin care lumina străpungea învingătoare bucata de sticlă prea murdară de nepăsare. Am visat un geam deschis prin care se vedea infinitul și mici pete negre, agitate. Am visat o mansardă plină de vopseluri și pânze, cu doua geamuri ce erau poziționate chiar deasupra noastra. Era lumină și totodata liniște, deși în fundal se auzeau strigăte ciudate, de neînțeles.
Voiam sa rup tăcerea printr-o afirmație banala, când am simțit buricul degetului arătător peste buzele uscate și lobul urechii pe pieptu-mi cald. De sub vasele de sânge și epidermă trepida neascultată pâna în acel moment muzica creată de prezența lui. Era prea complexă încât să poata fi descifrată și înțeleasa doar de o singura persoană, era nevoie de un creator și o creație pentru a dobândi succesul. Pe când obrazul lui devenea din ce în ce mai roșu și fierbinte, corpul meu se răcea, plămanii se goleau de aer și mișcarile pe care încercam să le fac mi se păreau teleghidade. Mă gândeam la libertatea pe care mereu mi-o dorisem și la inspirația pe care o căpătam cu fiecare secunda trecuta. Aveam prea puține vopseluri, pânze și pensule, prea puține foi și cerneala, prea puține corzi la chitară pentru a putea descrie ce gândeam.
Dar m-am trezit, am plecat din vis prea devreme! Unde s-au risipit extazul și fantezia? Am rămas cu pieptul gol, cu degetele arătând spre geamul deschis al camerei și cu amintirea murdara de dorul și sudoarea lui. Am plecat eu, a plecat el, am lasat mansarda goala si geamul deschis...
