Stăm în lanțuri și privim cu nepăsare

Plouă. Picăturile se imprimă în tăcere, iar sentimentele în adâncul amintirilor. Aşa a fost ieri şi poate mâine va fi la fel.
...doar o zi înnorată în care ar fi mai bine să nu deschizi ochii, ci să iţi imaginezi o lume diferită, poate mai bună şi păsuitoare sau poate ar trebui să ne bucurăm de fiecare zâmbet primit, fie el şi fals, să observăm încurcăturile așteptate sau fortuite care ne trec prin cale. Viitorul e incert şi asta cred că e cea mai grea pedeapsă de care ar trebui să ne pese, dar NU... noi ne plângem de aglomeraţia din trafic, de o privire neprietenoasă şi chiar de nişte vorbe aruncate fără voie. Aşa suntem, ne consumăm pentru nimicuri şi ne panicăm din cauza unor detalii absurde, dar în ce mâini lasăm esenţialul vieţii, sentimentele ce ar trebui să ne facă fericiţi, prietenii adevăraţi cărora uneori nu le dăm atenţie, iubirea ce aşteaptă sfioasă la colţ...?

Un haos care ne mănâncă viaţa, asta trăim zi de zi, dar pe care nu încercăm să-l combatem decât prin promisiuni şi minciuni. Unde a rămas copilăria aceea în care noi ne cream lumea – în amintirile ce se şterg atât de uşor și imaginile ce dispar de pe retină ca secvenţele unui film?
Hai să nu mai așteptăm ”o minune”, hai să sărim de obstacole fără să ne mai uităm în urmă oftând... hai să ne luăm zborul și să iubim!

Şi iată că ploaia nu s-a oprit, că problemele nu au dispărut, dar au mai apărut câteva rânduri cu care îţi pierzi timpul chiar acum.

Era...

Un cuvant atat de greu de acceptat...e ca un burete ce sterge ani intregi plini de glorii, satisfactii, dar si de tristete si lacrimi. Cu o putere covarsitoare se transforma in cateva clipe din vesnicul ”e” in insignifiantul si lugubru ”era”. Da, despre ea scriu, despre singurul idol pe care l-am cunoscut in copilarie, despre melodiile pe care am crescut, despre visele in care ma vedeam si eu, printre multe altele, ”fata cu parul de foc”. Vorbesc si imi amintesc de primul concert la care am mers... si de uimirea cu care am primit tragica veste. Ai plecat si ai lasat in urma mii de flori in bratele celor care te-au iubit, infinite amintiri frumoase, multe intrebari si enigme care ne macina, dar si melodiile care se repeta la nesfarsit la vechiul casetofon, la televizor si in mintea tuturor. Ai plecat acum, cand aveai o intreaga tara la picioare, poate chiar mai mult, dar cu siguranta nimeni nu-ti va lua locul.
R.I.P
Asa cum ai vestit intregii lumi: ”Cad triste ploi in urma ta!”