Virtual-Real

„Aș vrea să fiu altul!” De câte ori n-am țipat sau șoptit o frază absurdă ca cea precedentă, de câte ori nu am închis ochii sperând ca ceva să se schimbe după ce îi deschidem din nou, de câte ori?

E chiar așa ciudat să fii diferit?

Analogie

„În ce prăpastie obscură mă alungi? Încerc să-ți fiu aerul fără suspine și vântul fără aspritate, îmi doresc să-ți aduc vara în mijlocul celui mai aprig viscol de Gerar și ploaia în deșertul secătuit de vitalitate. Năzui ca eu să fiu cea care îți luminează chipul doar printr-o amintire fulgerătoare. Și degeaba sper, nu pot învinge singură abisul în care m-ai afundat, așa cum nici Quijote nu a învins în bătălii având doar ajutorul moral a lui Sancho. Sprijinul moral este pentru cei debili, care și-au pierdut țelurile și se înclină la oricare afirmație incertă.
...și îmi știu idealurile atât de bine, par absurde...”

       O femeie mărunțică ducea în mâna o hârtie, poate un plic. Am observat-o tocmai pe ea din cauza certitudinii cu care mergea, avea o siguranță debordantă ce m-a făcut să par insignifiantă. Curiozitatea m-a împins s-o urmăresc și după câteva minute am observat cum se apropie de o căsuță poștală. În fața micului obiect a căpătat o paloare stranie, mâinile au început să-i tremure, iar puterea cu care mă uimise dispăruse. Într-un ecou tulbure am distins fraze fără sens: „N-o să-ți dai seama...ce rost mai are...nici nu ți-a plăcut vreodată Cervantes. Renunț pentru binele...” Și s-a îndepărtat fugind cu bucata de hartie.
      Am văzut cum toată siguranța unei persoane se disipă, siguranța unei persoane care părea puternică, tulburător de puternică. Cât de înșelătoare sunt aparențele!

                                                                                   Brasov, 19 de mayo de 2011



                    Estimada esperanza:

                    No tengo el nombre tan conocido, asi que no lo menciono porque es suficiente que lo sepa el olvido, vivo en un pais pequeno, infimo, de cual no me enorgullezco. He olvidado los anos que tengo, las semanas pasan como las decadas y no le quiero ofrecer informaciones equivocadas.
                    Le mando esta carta para expresar el ultimo deseo que tengo, suena muy dramatico pero asi lo es. Manana, durante todo el dia necesitare mas que nunca olvidar del temor, de las palabras de otros, de la inquietud y de los pensamientos que me puedan distraer del gran objetivo.
                    Le mando un cordial saludo y quedo a la espera de la demanda.


                    Atentamente suya,              La pequena con deseos grandes.
                 

Sí.

Te quiero más que nunca! No me siento harta de ti después de hablar, leer y escuchar tanto tus palabras, tu pronunciación, tu lenguaje! Me robaste los pensamientos y el juicio como lo hace el chico mas guapo a la chica mas naive e inocente.
Después de tantas horas con tus palabras en la mente, cualquier persona se sentiría harta, aburrida e incluso podía empezar a odiarte, pero afortunadamente no es mi caso.
La perfección no me desilucionó!

Non-sens

Și dacă îți spun că ai avut dreptate o să-mi sari în cap, o să crezi că ai controlul deplin și că, totodată, mi-ai câștigat încrederea. Cum va trebui să-ți explic că eu nu am mai câștigat demult încredere la loterie și că tocmai am rispit-o pe toată pe chilipiruri?
Așa sunt femeile, cumpără mereu lucruri nefolositoare: dorințe, dragoste, ură, speranță, lăcomie, uneori și lacrimi. Să nu crezi că sunt atât de egoiste încât să păstreze totul pentru ele, nu, dăruiesc totul. Culmea e că femeile nu oferă între ele, au și ele egoismul lor. Deja am dat-o în rasism, iar ideea era cu totul diferită.
M-am uitat în geantă astăzi și am descoperit că mi-a rămas o singură speranță, în rest totul dispăruse și dragoste și ură și emoție. Nu știu dacă am fost victima unui jaf sau dacă am fost prea lacomă.
Ceea ce mă preocupă cel mai tare este că instinctul meu etern și infailibil s-a disipat în infime rămășițe microscopice și că nu știu ce să fac cu ultima speranță rămasă.

Trebuie tu să fi rațional și să crezi că Euro va fi următoarea noastră monedă-eu sper ca Încrederea să fie, deși daca ar fi așa aș fi cea mai săracă persoana, dar măcar aș vedea câtă Încredere-monedă națională-mi se oferă.
Abba - Money  Money  Money
   

Ți-e dor?

E prea pustiu, prea multă liniște... te-ai săturat ca vântul să-ți mângâie palmele, să-i simți răceala și vuietul ca pe o pedeapsă primită pe nedrept! Ăsta e dorul, necunoscutule, dorul de singurătatea  ta cu  EA, de singurătatea voastră.

Playa de Barcelona

 P.S Și mie îmi e dor!-

Decalogul lui Paler

1.Să aştepţi oricât.
2.Să aştepţi orice.
3.Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.
4.Să nu numeri zilele.
5.Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.
6.Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.
7.Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.
8.Dacă gândul ăsta te ajută, nu evita să recunoşti că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.
9.Binecuvântează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o tîrfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.
10.Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.
(O. Paler-„Viața pe un peron”)

 Nu ne-am născut pentru a respecta sau încălca (in)voluntar regulile altora, ne-am născut pentru a ne recunoaște slăbiciunile și a încerca să le combate prin propriile reguli.- decalogul meu e pe masa dactilografului.